Ministrul Britanic de Externe nu a exclus o amânare a Brexitului


Ministrul Britanic de Externe nu a exclus o amânare a Brexitului, prevăzut la 29 martie, pentru a permite adoptarea legilor necesare punerii lui în aplicare, în cazul în care un acord al divorţului este aprobat târziu.

”Însă dacă ajungem să facem progrese mai devreme, acest lucru ar putea să nu fie necesar”, a adăugat el.

”Nu putem şti, în acest stadiu, care dintre scenarii poate avea loc”, a spus şeful diplomaţiei britanice.

Orice amânare este necesar să fie aprobată de către celelalte 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE).

Odată cu apropierea cu paşi mari a Brexitului, Downing Street intenţionează să suprime vacanţa parlamentară de o săptămână prevăzută în februarie sau să prelungească sesiunile dezbaterilor în Parlament.

Dintre cele 13 legi care este necesar să fie adoptate înaintea Brexitului, cinci au fost deja promulgate, opt urmează să fie dezbătute, iar în cazul unora dintre acestea din urmă dezbaterile nu au început – inclusiv a textului cu privire la mediu şi starea de bine a animalelor, potrivit unor date compilate de centrul de reflecţie Institute for Government.