Month: January 2019

  • Legea privind cazierul fiscal a fost modificată!

    Cazierul fiscal reprezintă modalitatea prin care ANAF ţine evidenţa şi verifică respectarea normelor fiscale, contabile şi financiare. Acesta vizează contribuabilii, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice ori entităţi care nu au respectat legile fiscale, contabile, vamale sau financiare şi are rolul de a preveni şi de a combate evaziunea fiscală. Practic, cazierul fiscal este…

  • Comisia Europeană ripostează împotriva deciziei Austriei de a reduce alocaţiile

    După ce de la 1 ianuarie 2019, autoritățile austriece au hotărât să reducă alocațiile pe care le primesc copii imigranțiolor, Comisia Europeană a venit cu o reacție în legătură cu acest subiect. „Comisia va analiza cu atenţie legea pentru a vedea dacă este compatibilă cu legislaţia UE. Poziţia noastră privind beneficiile pentru familii şi copii…

  • Ministerul Agriculturii a anunţat că programul de susţinere a cultivatorilor de tomate se va relua

    Anul 2019 începe cu o veste bună pentru mii de români. Aceștia vor urma să primească de la stat câte 3000 de euro, pentru care însă trebuie să îndeplinească câteva condiții. Ministerul Agriculturii a anunţat că programul de susţinere a cultivatorilor de tomate în spaţiile protejate va continua şi în anul 2019, când alocarea financiară…

  • Cât ne va costa deţinerea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene?

    România deține președinția Consiliului Uniunii Europene de o săptămână, dar până astăzi nu s-a știut și cât va costa țara noastră evenimentele organizate în această calitate. Bugetul alocat preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene va fi cunoscut la finalul exerciţiului acestei funcţii, dar se situează între 60 şi 80 de milioane de euro, a declarat…

  • Transportatorii rutieri din România vor organiza o acțiune de protest la Bruxelles

    Transportatorii rutieri din România vor organiza o acțiune de protest, în această săptămână, la Bruxelles, la Parlamentul European. Ei sunt nemulțumiți de unele măsuri care ar urma să fie adoptate de Parlamentul European și care ar urma să le afecteze activitatea. Transportatorii rutieri din România sunt aşteptaţi joi, 10 ianuarie, la un protest organizat la…

  • ROBOR la început de an!

    Românii cu credite în lei nu au trecut prin vremuri prea bune în ultimii ani. Creșterea indicelui ROBOR le-a dat bătăi mari de cap acestora, provocând creșteri importante ale ratelor bancare. Dar iată însă că situaţia pare să reintre pe un făgaş normal. Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile…

  • Ministerul Finanţelor Publice s-a împrumutat din nou de la bănci!

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 400 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni, cu maturitatea la 34 de luni, la un randament mediu de 4,04% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 400 de milioane de lei,…

  • Programul “Prima Casă” va continua şi anul acesta!

    Programul “Prima Casă” va continua pentru că a fost util în economie, dar se doreşte a fi un program social clar, a declarat ministrul Finanţelor. “Noi vom bugeta pentru anul viitor în continuare programul “Prima casă” pentru că a fost foarte util în economie. Nu ştiu exact acum suma, dar în ianuarie o să vedeţi…

  • A fost modificată Legea privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 4 din data de 3 decembrie 2018, a fost publicată Legea nr. 353/2018privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora. Ordonanța a fost aprobată cu următoarele modificări:

  • CCR constată neconstituționalitatea unor prevederi interpretate de ÎCCJ

    În Monitorul Oficial nr. 2/2018 a fost publicată Decizia nr. 874/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu privire la sintagma „precum și în alte…