Se pregătește o nouă ordonanță care să modifice Legea achiziţiilor publice 98/2016 şi OUG 98/2016 care reglementează controlul ex-ante, cel privitor la controlul documentaţiei pentru achiziţiile publice pe fondurile europene, iar surse spun că aceste măsuri vor împovăra bugetul și vor lăsa loc abuzurilor.
Decizia vine după ce, prin controversata OUG 114/2018, guvernul a mutat deja controlul modului în care se desfăşoară achiziţiile pentru licitaţiile care vizează accesarea de fonduri europene, de la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP) la autorităţile de management.
Până acum, controlul documentaţiei pentru fiecare licitaţie publică era realizat la nivelul ANAP, iar Autorităţile de Management verificau conformitatea derulării procedurilor de atribuire, lucru care a fost anulat la finalul anului trecut. OUG 114/2018 nu detalia însă cum urmau să îndeplinească Autorităţile de Management toate procedurile, amănunte care ar fi detaliate în ordonanţa care urmează a intra în şedinţa viitoare de guvern.
Doar că, o dată cu stabilirea persoanelor responsabile şi a modului în care se face verificarea documentaţiei pentru lansarea procedurilor de achiziţie, se introduc termene. Teoretic, acestea ar accelera procedurile şi ar duce la realizarea mai rapidă a unora dintre investitii. Termenele nu ar trebui să depăşească 10 zile, în total, cu contestaţii şi clarificări, în condiţiile în care acum, pentru realizarea unui dosar acceptabil de UE exista situatii in care procedura durează şi două-trei luni, în funcţie de complexitatea problemei.