Uniunea Europeană îşi doreşte, printr-un proiect de regulament privind protecţia bugetului UE, să limiteze sau chiar să îngheţe finanţarea în cazul ţărilor membre în care există deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept. În dezbaterea care a avut loc miercuri seară, la Strasbourg, reprezentanţi ai grupurilor politice şi-au exprimat părerile asupra textului şi şi-au anunţat opţiunile de vot.
Raportul referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind protecţia bugetului Uniunii în cazul unor deficienţe generalizate în aceea ce priveşte statul de drept în ţările membre a fost prezentat miercuri seară, la Strasbourg, de Eider Gardiazabal Rubial (social-democraţi) şi Petri Sarvamaa (creştin-democraţilor).
Comisarul Günther Oettinger a spus: „Avem un program complet. În cazul fiecărui stat trebuie să ne asigurăm că judecătorii, curţile de justiţie sunt imparţiale. Din punct de vedere al managementului banilor, să fie eficient”.