Fermierii pot depune cererile pentru finanţarea usturoiului românesc până la data de 15 mai


Programul de susţinere a producţiei de usturoi cu 1.000 euro/hectar va debuta în 2019, fermierii urmând să depună cererile pentru obţinerea finanţării la Direcţiile Agricole Judeţene până la data de 15 mai a.c., a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Cei care beneficiază de acest sprijin trebuie să cultive minimum 3.000 mp şi valorifică 5 tone de usturoi.

Potrivit unui comunicat al MADR, ministrul Agriculturii a transmis direcţiilor agricole din teritoriu programele ministerului, demarate în 2017, dar care vor continua şi în 2019. Este vorba de Programul de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate cu o alocare de 3.000 euro pe legumicultor într-un an, programul de susţinere a crescătorilor de ovine cu un leu pe kilogramul de lână pentru comercializarea acestui produs şi schema de ajutor de
minimis pentru susţinerea crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc.