ICCJ. Momentul de la care se calculează despăgubirile


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în privința stabilirii despăgubirilor în cazul exproprierilor, relevant este momentul emiterii hotărârii de expropriere, și nu cel al notarii în cartea funciară a intenției de expropriere sau cel al realizării raportului de expertiză. Practic, doar la momentul emiterii hotărârii operează de drept transferul dreptului de proprietate în favoarea expropriatorului (conform art. 9 alin. 4 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local).

În speță, instanța supremă a înlăturat critica apelanților-reclamanți legată de mometul relevant pentru stabilirea despăgubirilor care ar fi trebuit, în opinia lor, să fie data notării în cartea funciară a intenţiei de expropriere (2008/2009), arătându-se însă că nici data reţinută de instanţă ca fiind relevantă (data efectuării raportului de expertiză tehnică judiciară – 2014) nu este corectă, atât din perspectiva proporţionalităţii convenţionale cât şi a celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/26.05.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 3 din Legea nr. 255/2010, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

(Decizia nr. 37 din 17 ianuarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)