Ordinul de protecție este o cale de înlăturare a unui pericol iminent la care victima poate fi expusă şi care poate genera situaţii de comitere împotriva sa a unor infracţiuni grave cu privire chiar la dreptul său la viaţă. E un instrument de tip preventiv cu efect imediat prin raportare la pericolul la care victimele acestui tip de violenţă sunt expuse.

În speţă, tribunalul reține că este adevărat că, în cazurile de violenţă în familie, cel mai adesea este vorba despre fapte de agresiune care se desfăşoară în intimitatea locuinţei. Din acest motiv, poate fi dificil ca faptele să fie probate, mai ales în situaţiile în care agresiunile au loc atunci când nicio altă persoană nu este de faţă. În acest fel, se poate ca o persoană să fie victima unei forme de agresiune, dar să nu poată proba acest fapt, mai ales în situaţiile de violenţă psihică. În egală măsură însă există şi riscul de a se abuza de drept prin expunerea la o măsură de limitare a exerciţiului drepturilor în baza unui ordin de protecţie a unui membru de familie care nu este în realitate un agresor. Se poate ca în astfel de situaţii să se dorească chiar agresarea psihică a acestuia prin acuzaţii false de violenţă.

În consecinţă, este vorba despre un echilibru foarte greu de atins în demersul de protejare a drepturilor celor două părţi implicate în acte de violenţă în familie. Cu toate acestea, principiul probaţiunii care guvernează procesul civil român cere ca cel care pretinde ceva în justiţie să facă dovada celor afirmate, cu mijloacele de probă legal recunoscute.