Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că la pronunțarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze hotărârea pe probe certe care să ateste existenţa faptei a vinovăţiei şi vinovăţiei inculpatului. În speță, dată fiind trecerea unui interval de timp considerabil (peste 15 ani) de la momentul săvârşirii faptei de către autor, probele administrate la acest moment în mod direct şi nemijlocit în faţa instanţei de recurs, coroborate cu actele existente la dosarul cauzei, nu sunt apte a răsturna prezumţia de nevinovăţie, respectiv nu pot crea convingerea că faptele imputate coparticipantului sau complicelui A. există şi pot antrena, dincolo de orice dubiu, răspunderea sa penală. Din contră, lasă loc unui dubiu ce funcţionează în favoarea inculpatului, astfel că se va da eficienţă regulii sau principiului in dubio pro reo.

(Decizia nr. 325 din data de 11 aprilie 2018 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc)