ICCJ. Marja de apreciere a Guvernului în materia ajutorului de stat


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în materia ajutorului de stat, Guvernul României acţionează cu o marjă de apreciere foarte largă, ca reprezentant al statului, neexistând un drept al unei persoane de a fi beneficiarul acestei măsuri. În speţă, cererea recurentei-reclamante, prin care tinde la obligarea intimatului-pârât Ministerul Energiei să iniţieze un proiect de hotărâre pe care Guvernul României să îl aprobe pentru anularea penalităţilor de întârziere în sumă de 2.440.785 RON (întemeiată pe disp. art. 20 din OUG nr. 57/2002 raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 242/2007, art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată) a fost în mod corect respinsă de prima instanţă. Aşadar, întrucât OUG nr. 57/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 242/2007, iar scutirea, în urma aderării României la UE se acordă numai cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, emiterea unei hotărâri de Guvern în condiţiile OUG nr. 57/2002, în prezent nu mai poate fi invocată ca un drept sau interes legitim din perspectiva recurentei-reclamante.

(Decizia nr. 727 din data de 22 februarie 2018 pronunţată de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect iniţiere proiect de HG)