CCR a constatat existenţa conflictului juridic dintre Preşedinte şi Guvern!


CCR a admis sesizarea Guvernului cu privire la existenţa unui conflict juridic între Guvern şi preşedintele Klaus Iohannis, referitor la amânarea numirii miniştrilor Dezvoltării şi Transporturilor.

“Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis cererea formulată de prim-ministrul României şi a constatat existenţa conflictului juridic de natură constituţională între Preşedintele României, pe de o parte, şi Guvern, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, generat de refuzul Preşedintelui României de a emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri;

2. Preşedintele României urmează să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru;

3. Preşedintele României urmează să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, prim-ministrului şi Preşedintelui României”, informează CCR, într-un comunicat de presă.