Un număr de 260 de dosare, pentru 475 de autovehicule au fost aprobate în cadrul Programului “Rabla” destinat persoanelor juridice, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă.
Totodată, în Programul “Rabla Plus” au fost aprobate 34 dosare pentru 62 autovehicule, dintre care 13 electrice hibride şi 49 pur electrice.
AFM precizează că listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul instituţiei, iar cei care au primit aviz se pot adresa producătorilor sau dealerilor auto validaţi.