O propunere legislativă prevede majorarea alocaţiei pentru copii!


După ce s-au făcut schimbări la pensii și salarii, alocațiile trebuiau și ele modificate. Opoziția a depus un proiect ce vizează toți copiii din România și care ar aduce modificări serioase la sistemul de alocații.

Potrivit acestei propuneri legislative, de la 1 ianuarie 2019, copiii cu vârstă de până în doi ani ar putea primi o alocaţie lunară de 300 de lei, în timp ce alocaţia copiilor cu vârstă de 2-18 ani ar fi de 150 lei pe luna. 

Astfel, dacă acest proeict de lege va fi aprobat, alocaţiile copiilor s-ar putea mări de la 1 ianuarie 2019.

“Propunerea este de majorare a cuantumului alocaţiei cu 50% pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-2 ani, care vor beneficia de o alocaţie în valoare de 300 lei şi cu 80% pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-18 ani, care vor beneficia de o alocaţie în valoare de 150 lei. România se află, din nefericire, pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţă cuantumului alocaţiei pentru copii. Dacă în majoritatea acestor state alocaţia porneşte de la peste 100 de euro, în România copiii primesc echivalentul a 18 euro pentru fiecare copil, o sumă care nu acoperă decât într-o foarte mică măsură necesităţile unui copil”, precizează iniţiatorul proiectului.