Guvernul a aprobat în ședință proiectul de lege privind Codul aerian al României, elaborat de Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Apărări Naționale, în urma consultării interinstituționale, precum și cu reprezentanți ai unităților de aviație civilă, potrivit unui comunicat.
Proiectul reglementează activitățile aeronautice civile și militare în spațiul aerian național și este adaptat noilor realități în contextul îndeplinirii obligațiilor ce îi revin României ca stat membru al Uniunii Europene.