Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 416 alin. 1 C. proc. civ., că perimarea reprezintă o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. În speță, raportat la motivul de recurs invocat – că în mod greşit instanţa a constatat perimarea recursului, întrucât în partea finală a cererii de recurs a fost solicitată judecata în lipsă, potrivit dispoziţiilor art. 411 C. proc. civ., şi că instanţa nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului – instanța supremă a apreciat că ”în cauză s-a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.”.

(Decizia nr. 377 din data de 15 februarie 2018 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect perimare)