Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu există culpa procesuală a reclamantului în cazul îndeplinirii unei obligații stabilite de instanță, neurmată de rezultat, astfel că instanța nu poate dispune suspendarea judecății, în baza art. 155 indice 1 C. proc. civ.. În speță, obligația stabilită de instanță în sarcina reclamantului – respectiv efectuarea demersurilor de către parte pentru obținerea de informații de la primărie – a fost îndeplinită de parte, neputând fi sancționată aceasta pentru nedepunerea răspunsului de la autortiate, întrucât nu depinde de partea care le solicită sau de instanță, ci de instituția emitentă. Recurenta a susținut că această obligație este o obligație de diligență, nu de rezultat.
(Decizia nr. 191 din data de 25 ianuarie 2018 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect suspendare judecare apel)