De la 1 noiembrie scade TVA-ul pentru anumite servicii!


Guvernul a hotărât, printr-o ordonanță de urgență, ca de la 1 noiembrie 2018, TVA-ul să scadă pentru acest sector economic. Măsura are ca scop reducerea evaziunii fiscale, dar și dezvoltarea acestor sevicii.

Ordonanţa care stabileşte reducerea cotei de TVA de la 9 % la 5% pentru serviciile de cazare în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. 

De această scădere a TVA mai beneficiază şi serviciile de restaurant şi de catering şi  activităţile din industria recreativă, respectiv pentru permiterea accesului în parcuri de distracţie şi parcuri recreative, dar şi utilizarea facilităţilor sportive pentru practicarea sportului, de exemplu, sălile de fitness.

Ordonanţa mai prevede şi eliminarea redevenţelor pentru apa termală şi minerală în sectorul balnear, astfel că de la 1 noiembrie, turismul va avea cea mai mică cotă a TVA dintre toate sectoarele economice.

, ,