Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), aflată în subordinea Ministerului Energiei, are în plan achiziţii de participaţii la companii din energie. Una dintre opţiuni ar putea fi răscumpărarea pachetului de acţiuni deţinut de Fondul Proprietatea la Hidroelectrica.
În data de 24 septembrie, Directoratul SAPE emitea o notă de fundamentare, nr. 3.029, “pentru aprobarea de principiu de către Adunarea Generală a Acționarilor SAPE SA a proiectelor de investiții, elaborate de Directoratul SAPE SA și avizată de Consilul de Supraveghere”. Ulterior, în şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor SAPE, care a avut loc pe 9 octombrie, a fost aprobată strategia de investiţii a societăţii.
“Se aprobă direcțiile principale de acțiune ce vor sta la baza Strategiei de investiții a SAPE SA și se împuternicește Directoratul SAPE SA să întreprindă demersurile necesare în vederea elaborării acesteia precum, dar fără a se limita la consultări preliminarii în vederea evaluării impactului economico – financiar, tehnic și juridic pentru fiecare direcție de investiții în parte, realizarea de analize și/sau studii de fundamentare sau de pre-fezabilitate. Directoratul SAPE SA va informa periodic acționarul unic asupra demersurilor întreprinse pentru ducerea la îndeplinire a mandatului acordat”, se arată în decizia AGA.