Casa Naţională de Pensii va angaja 1.300 de oameni în anul 2019 ca să poată recalcula pensiile românilor, în acord cu prevederile noii legi a pensiilor, a cărei variantă finală a fost definitivată marţi, 9 octombrie. “Este o creştere mare din 2021, când se intră pe noua formulă de calcul. Până în acel moment, specialiştii de la Casa Naţională de Pensii vor trebui să calculeze toate dosarele aflate în plată şi pe cele ale persoanelor care ies de acum înainte. (…) Un specialist de la Casa de Pensii poate calcula, în medie, 8 dosare pe zi. Vorbim de 5 milioane de pensionari”, a explicat ministrul Muncii.
În anul 2019 se suplimentează personalul Casei Naţionale de Pensii Publice cu 1.300 de posturi, precum şi fondurile necesare dotării cu mobilier, logistică, consumabile, tehnică de calcul, medii de stocare şi comunicaţii, se arată în varianta finală a proiectului noii legi a pensiilor.
Ultima formă a proiectului noii legi a pensiilor a fost definitivată pe 9 octombrie.
Potrivit proiectului de lege, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referinţă.
Valoarea punctului de referinţă este rezultatul raportului dintre valoarea punctului de pensie şi nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislaţia anterioară, respectiv 25.