Impozitul pe venit ar putea trece integral la nivelul comunităţilor locale


Impozitul pe venit ar putea trece integral la nivelul comunităţilor locale, iar decizia va fi luată printr-un act normativ înainte de a se finaliza bugetul pe anul 2019, a afirmat ministrul Finanţelor Publice la Camera Deputaţilor.

“Este o măsură pe care noi o avem în Programul de Guvernare ca 100% din impozitul pe venit să treacă la nivelul comunităţilor locale. Aceasta este o decizie care se va lua printr-un act normativ. Va fi o ordonanţă de urgenţă, pentru că va trebui să fie luată decizia înainte de a se finaliza bugetul pe anul 2019”, a spus ministrul.

Acesta a menţionat că va avea loc o discuţie pe formula de repartizare a sumelor între consilii judeţene şi celelalte comunităţi locale.

De asemenea, acesta a precizat că ordonanţa urmează a fi dată în luna octombrie sau începutul lunii noiembrie cel târziu.