Month: September 2018

  • În următoarele luni vor fi autorizate noi medicamente în România

    Ministrul Sănătății a declarat că în următoarele şase luni se vor crea premisele pentru autorizarea unor noi medicamente pe piaţa din România, dar problema cea mai mare este alta. „Eu spun că în şase luni de zile. Dar până atunci nu înseamnă că ne uităm pacienţii, nu înseamnă că nu încercăm să grăbim procesele de…

  • Guvernul a primit numeroase solicitări de ajutoare de stat

    Oficialii din Ministerul Finanţelor Publice (MFP) au anunțat bilanțul solictărilor de ajutoare de stat. „Sperăm ca în curând efectele să se regăsească în economia reală”, a declarat minstrul Finanţelor Publice. Ministrul Finanţelor a menţionat că a demarat procesul de îmbunătăţire a cadrului legal privind schema de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014 iar…

  • Efectul pestei porcine este importul masiv!

    Carnea și organele au devenit în primele șase luni ale anului produsele agroalimentare cu cele mai mari importuri valorice. Am ajuns să importăm mai multă carne decât fructe. Românii au consumat în primele șase luni ale anului mâncare de import în valoare de peste 3,7 miliarde de euro, din care aproximativ 10% carne și organe…

  • A crescut ponderea autoturismelor ecologice vândute în România!

    Ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor auto din România a ajuns, în primele opt luni ale anului, la 2,6%, în creştere semnificativă faţă de aceeaşi perioadă din 2017, iar numărul acestora se ridică la 2.635 de unităţi, cu 73,3% mai mult decât în intervalul de referinţă, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme…

  • Jumătate din voucherele suplimentate în Programul “Rabla” au fost deja folosite

    Aproape jumătate din cele 30.000 de vouchere suplimentate în Programul “Rabla” pentru persoane fizice au fost înregistrate în sistemul informatic al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) în mai puţin de o săptămână de la alocarea bugetului suplimentar, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. “La mai puţin de o săptămână de la suplimentarea bugetului…

  • Programul calendaristic al referendumului a fost aprobat

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 800 din data de 18 septembrie 2018, a fost publicată Hotărârea nr. 743/2018 privind aprobarea Programului calendaristic al referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018. Prin Hotărârea nr. 743/2018 s-a aprobat Programul calendaristic al referendumului național pentru revizuirea Constituției din 6 și 7 octombrie 2018.

  • România, din nou condamnată la CEDO!

    Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în următoarele cauze împotriva României: 1. Ștefănescu și alții împotriva României Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin prisma existenței unor condiții inadecvate de detenție, motiv pentru care a fost acordată reclamanților suma de 48.000 euro.

  • ICCJ. Excepţia nulităţii recursului vs. excepţia inadmisibilităţii recursului

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în condițiile invocării a două excepții – excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, va fi soluționată cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, întrucât vizează inexistenţa căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac. Legiuitorul nu face…

  • Comisia Europeană va înregistra iniţiativa cetăţenească „Eat ORIGINal!Unmask your food

    Comisia Europeană a informat că a decis să înregistreze inițiativa cetățenească europeană intitulată “Eat ORIGINal! Unmask your food”, potrivit unui comunicat. Obiectivul declarat al inițiativei cetățenești propuse este de a impune declararea obligatorie a originii pentru toate produsele alimentare, în scopul de a preveni fraudele, de a proteja sănătatea publică și de a garanta dreptul…

  • Guvernul a anunțat care este următorul pas pentru noua lege a pensiilor

    Premierul a anunțat care este următorul pas pentru noua lege a pensiilor pentru a respecta calendarul propus pentru punerea actului normativ în aplicare. Proiectul va fi prezentat în această după-amiază sindicatelor şi patronatelor la Palatul Victoria în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. “Proiectul realizat de Ministerul Muncii se bazează pe principii sănătoase, care…