Circa 800.000 de firme trebuie să-şi înlocuiască aparatele de marcat vechi cu cele cu jurnal electronic, data limită pentru companiile plătitoare de TVA fiind 1 septembrie, iar pentru cele neplătitoare de TVA, 1 noiembrie, se arată într-un comunicat.
Controalele ANAF la firmele ce utilizează case de marcat arată că încă sunt foarte mulţi comercianţi la nivel de ţară ce nu le-au schimbat cu noile modele avizate, cu jurnal electronic.
Potrivit normelor din Legea prevenirii, în prima etapă, operatorii economici care nu au făcut încă schimbarea primesc un avertisment. În curând însă se vor aplica amenzi între 8.000 şi 10.000 lei şi se poate dispune chiar sistarea activităţii economice a firmei până la intrarea în legalitate.