Declarativ, educaţia preuniversitară este gratuită în ţara noastră. În realitate însă, părinţii scot din buzunar, în medie, aproape 3.100 de lei în acest an, de copil, pentru cheltuielile pe care le implică educaţia elevilor de şcoală sau liceu, arată cel mai recent studiu sociologic realizat de organizaţia Salvaţi Copiii. Costurile neoficiale ale educaţiei s-au dublat în opt ani, mai arată cercetarea realizată de Salvaţi Copiii.
Manualele, culegerile, rechizitele, uniforma, echipamentul pentru sport, fondul şcolii, fondul clasei, meditaţiile la materiile studiate la şcoală, mâncarea copilului pe durata programului de şcoală, transportul între casă şi şcoală, precum şi programele de şcoală după şcoală sunt cele mai frecvente cheltuieli suportate de părinţii care-şi trimit copiii la şcoală sau la liceu, arată cel mai recent studiu realizat de organizaţia Salvaţi Copiii.
În anul şcolar care va începe în curând, părinţii cheltuiesc, în medie, aproape 3.100 de lei pentru fiecare copil care merge la şcoală sau la liceu, arată studiul organizaţiei Salvaţi Copiii. Valoarea antemenţionată reprezintă suma de bani suportată de părinţi într-un an şcolar pentru acoperirea cheltuielilor legate de şcolarizarea copilului.