Month: August 2018

  • Câştigul salarial mediu brut a fost în creştere în luna iunie faţă de luna precedentă!

    În luna iunie 2018, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.527 de lei, cu 0,7% mai mare decât în luna mai, arată datele comunicate de Institutul Naţional de Statistică. Câştigul net a fost de 2.721 de lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 17 lei (+0,6%). „Valorile cele mai mari ale câştigului…

  • Registrul Auto Român a declarat război maşinilor cu volan pe dreapta

    Oficialii guvernamentali şi Registrul Auto Român au declarat război maşinilor cu volan pe dreapta din cauza numărului mare de accidente cu victime în care sunt implicate acestea. Autovehiculele de acest tip, din afara Uniunii Europene, nu vor mai putea fi înmatriculate în România de la sfârşitul acestei luni. În prezent, în România circulă zeci de…

  • România a înregistrat cel mai mic pret la gazele naturale pentru consumatorii casnici din UE

    România a înregistrat în 2017 cel mai mic preţ la gazele naturale destinate consumatorilor casnici, din rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, conform datelor publicate de Oficiul European de Statistică. Cel mai scăzut preţ per kilowat oră al gazelor naturale destinate consumatorilor casnici se înregistra anul trecut în România (trei cenţi), iar cel mai ridicat…

  • În anul 2020 punctul de pensie va ajunge la 1.775 lei!

    Ministrul Muncii a anunțat că legea pensiilor va fi prezentată joi, “va rămâne o lună în dezbatere publică, apoi va fi avizată de alte ministere, pentru a se transforma în proiect de lege al Guvernului şi va ajunge în Parlament”. Potrivit acesteia, legea va intra în vigoare etapizat. În 2019 va creşte punctul de pensie…

  • Legea fondului funciar a fost modificată!

    În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 679 din data de 6 august 2018, a fost publicată Legea nr. 231/2018 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991. Potrivit noii legi, există posibilitatea dovedirii cu declarații autentice de martori, înstrăinarea construcțiilor, a suprafețelor de teren aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din…

  • ICCJ. Competenţa materială în cazul acţiunii proprietarului terenului

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul în care nu se pune în discuţie răspunderea administrativă pentru emiterea unui act administrativ tipic sau asimilat solicitându-se desfiinţarea construcţiilor realizate pe terenul reclamanţilor, pe cheltuiala pârâţilor, în termen de 10 zile de la pronunţarea instanţei, competenţa materială se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun, respectiv judecătoria,…

  • Comisia Europeană a aprobat investiţia pentru modernizarea transportului fluvial din România

    Comisia Europeană a informat că a fost aprobată investiția de 59 milioane euro în modernizarea transportului fluvial din România. Comisarul european pentru politică regională a declarat: „Proiectul va permite o mai bună exploatare a potențialului uriaș de care dispune traficul fluvial în ceea ce privește schimburile comerciale. El va aduce beneficii economiei întregii regiuni de…

  • Ştiaţi că există programul Rabla şi pentru electrocasnice?

    Ministrul Mediului a anunţat că programul Rabla pentru electrocasnice are un fond de 20 de milioane de lei, urmând ca până pe 15 august să se stabilească valoarea ecobonusului pentru fiecare tip de aparat electrocasnic, inclusiv calculatoare vechi.

  • Ministrul Muncii susţine că Legea pensiilor se întârzie foarte mult!

    Ministrul Muncii este unul dintre cei mai activi miniștri, iar subiectul ei preferat este fără doar și poate legea pensiilor. Mai nou, aceasta a ținut să precizeze că legislația în acest sens o să prevadă că pentru o pensie fără penalizări, este nevoie de un stagiu de cotizare de 35 de ani şi o limită…

  • Legea manualului şcolar, motiv de sesizare CCR!

    Învăţământul a fost supus de-a lungul timpului la numeroase reforme. Generaţiile de elevi au fost “experimente” pentru fiecare Guvern care a fost la guvernare. Recent, Legea manualului scolar a fost criticată pe motive de neconstituţionalitate, lege care nici nu a apucat să vadă lumina tiparului.