-
Parlamentul Italian a adoptat o lege care vizează promovarea ocupării forţei de muncă
Parlamentul Italian a adoptat o lege care vizează promovarea ocupării forţei de muncă. Astfel, nu va mai fi posibil să se depăşească doi ani în contractele pe durată determinată, faţă de trei ani înainte. În plus, contractele de muncă vor fi taxate cu o majorare a contribuţiei de 0,5% de la prima reînnoire, pentru maximum…
-
Legea contenciosului administrativ încalcă principiul egalităţii de drepturi?
Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevede în art. 9 alin.…
-
România, în fruntea clasamentului european în privinţa timpului mediu de încărcare a unui site mobil
România se află, alături de Germania, în topul ţărilor europene în care site-urile mobile se încarcă cel mai repede, cu o viteză medie de 8,1 secunde, dar mult peste valoarea de trei secunde, recomandată de Google ca reper de bune practici pentru viteza de încărcare a unui site mobil, arată rezultatele unui studiu publicat. Conform…
-
Ministerul Finanţelor Publice va organiza cursuri pentru agenţii economici
Ministerul Finanţelor Publice, prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă (SFPV), va organiza în următoarele săptămâni cursuri pentru agenţii economici care doresc să acceseze ajutoare de stat, potrivit unui comunicat al ministerului. Cei interesaţi trebuie să se înscrie completând un formular, iar programarea participanţilor va fi realizată în ordinea solicitării, urmând ca SFPV să comunice…
-
Numeroase companii din România doresc să facă angajări pentru posturi permanente
Aproape trei sferturi dintre companiile din România (71%) intenţionează să facă angajări pentru posturi permanente, în timp ce, la nivel de salarizare, acestea sunt dispuse să ofere, în acest an, creşteri de până 15% a remuneraţiilor angajaţilor din vânzări, Resurse Umane, IT, producţie şi marketing/comunicare, arată rezultatele primei ediţii a unui studiu. Conform analizei, aproximativ…
-
Costurile împrumuturilor statului continuă să crească!
Chiar dacă la ultimele licitaţii de titluri de stat Ministerul Finanţelor a reuşit să vândă la cotaţii în uşoară scădere faţă de costurile de finanţare de până acum, tendinţa care se păstrează este de creştere, fapt care va conduce statul la un cost al împrumuturilor de circa 5% la sfârşitul anului dacă nu chiar mai…
-
ICCJ. Anularea recursului pentru confuzie
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea. În speţă, instanţa…
-
Care este procedura alegerii membrilor Consiliului de mediere?
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 679 din data de 6 august 2018, au fost publicate Procedurile de organizare a alegerilor membrilor Consiliului de mediere, din 29.06.2018. Consiliul de mediere este un organism autonom, cu personalitate juridică, de interes public, cu atribuții de reglementare și control în domeniul medierii.