Guvernul a aprobat 114 proiecte pentru aniversarea Centenarului


Comitetul Interministerial pentru Centenar a aprobat 114 proiecte eligibile în valoare de 45.524.133 lei, a informat Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN) într-un comunicat de presă.

Şedinţa a avut loc la Palatul Victoria şi a fost condusă de primul-ministru.

“A fost supusă spre aprobare Lista manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, depuse de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Astfel, menţionăm că a fost depus un număr total de 232 proiecte, iar în urma selecţiei şi evaluării făcute de o comisie constituită din 11 specialişti şi experţi din domeniul culturii, a rezultat un total de 114 proiecte eligibile, în valoare de 45.524.133 lei, din care 67 cu finanţare integrală MCIN – 12.484.133 lei şi 47 cu finanţare parţială MCIN – 33.040.000 lei”, se precizează în comunicat.

Totodată, ministerul precizează că “113 proiecte depuse de către persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial au fost declarate neeligibile şi respinse pentru: neconformitate administrativă (29 proiecte), neeligibilitate tematică (53 proiecte), punctaj sub minim (24 proiecte) şi pentru neîncadrare în legislaţia specifică (7 proiecte)”.

 

,