Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că intervine anularea hotărârii arbitrale în condițiile în care în considerente instanța arbitrală nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauza, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, astfel că soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced. În speță, în corpul considerentelor sale este cuprins un întreg expozeu de acte normative cu incidență în domeniul de activitate al părților în proces și extrase din normele juridice ce le compun, care se încheie cu concluzia că Spitalul Județean de Urgență Arad a furnizat servicii medicale spitalicești cu nerespectarea prevederilor legale.
(Decizia nr. 183 din data de 25 ianuarie 2018 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect anularea hotărârii arbitrale)