MAE a făcut precizări în legătură cu alocațiile pentru copiii nerezidenți ai cetățenilor europeni


Ministerul Afacerilor Externe a făcut o serie de precizări în legătură cu avertismentul unor primari de orașe din Germania cu privire la alocațiile pentru copiii nerezidenți ai cetățenilor europeni, inclusiv români, potrivit unui comunicat.

Exercitarea libertății fundamentale de circulație în cadrul Uniunii Europene este susținută de România. De altfel, apartenența la Uniunea Europeană le impune statelor membre să asigure un tratament corect, echitabil și nediscriminatoriu pentru toți cetățenii europeni.

În conformitate cu prevederile Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), lucrătorii europeni au dreptul de a se stabili și lucra în oricare alt stat membru decât cel ai cărui cetățeni sunt, beneficiind de avantajele sociale ale țării de reședință în aceleași condiții ca și resortisanții acelei țări, fără nicio discriminare bazată pe cetățenie.