România nu va mai avea o lege unitară a redevenţelor, aşa cum se aştepta, iar redevenţele pentru fiecare domeniu vor intra în legislaţia specifică a fiecărui domeniu, declaraţia a fost făcută de ministrul Economiei.
“Pe 18 martie cele trei legi, a Apelor, a Minelor şi a Redevenţelor, au fost preluate de la Ministerul Economiei la Secretariatul General al Guvernului. Echipa de la Minister s-a ocupat în continuare alături de cei de la Secretariatul General de finalizarea textelor legislative. În prezent, Legea Minelor şi Legea Apelor Minerale, precum şi normele de aplicare pentru aceste legi, sunt elaborate şi se află la SGG. În ceea ce priveşte redevenţele, s-a ajuns la concluzia că soluţia optimă de reglementare este introducerea acestora în legislaţia specifică a fiecărui domeniu. În perioada imediat următoare, legile menţionate vor intra în procesul de transparenţă decizională”, a declarat ministrul Economiei.
De la Ministerul Economiei se tot aştepta proiectul noii legi a redevenţelor, care să cuprindă sistemul de taxare pentru toate resursele României, de la ape minerale la petrol şi gaze. Un astfel de proiect a fost elaborat de Ministerul Economiei în 2017, care reglementa sistemul de redevente al concesiunilor resurselor minerale, petroliere si hidrominerale, dar, ulterior s-a renunţat la el. Acel proiect stabileau niveluri diferite de redevenţă petrolieră pentru perimetrele de pe uscat/offshore.