În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 673 din data de 2 august 2018, a fost publicată Legea nr. 224/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni.
Noutatea constă în modificarea persoanelor din categoria românilor de pretutindeni și anume:
– persoanele aparținând minorităților naționale, minorităților lingvistice sau grupurilor etnice autohtone române sau care aparțin filonului cultural și etnic românesc, existente în statele din vecinătatea României și alte state, care își asumă identitatea etnică, lingvistică și culturală română față de autoritățile române,indiferent de etnonimul folosit;
– etnicii care se recunosc de origine română, aflați în afara granițelor țării, înregistrați ca altă minoritate în statul de reședință, care își asumă, prin autoidentificare, apartenența la spațiul cultural și identitar românesc.
Guvernul României analizează periodic situația aplicării prevederilor cuprinse în documentele internaționale și europene în domeniul protecției persoanelor aparținând minorităților naționale în statele în care există comunități de români, precum și situația aplicării prevederilor cuprinse în acordurile și programele în vigoare.