ICCJ. Reţinerea calităţii de colaborator al securităţii!


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că se poate reține calitatea de colaborator al Securității, în baza art. 2 lit. b) teza finală din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, doar ca urmare a punerii la dispoziția Securității a unui anumit spațiu. În speță, apărarea intimatului – potrivit căreia refuzul de a colabora era supus unui risc de represalii din partea puterii comuniste, precum și situația istorică de notorietate specifică perioadei comuniste – nu poate fi primită, întrucât nu a indicat în concret care era pericolul specific la care se expunea în cazul unui refuz, acesta arătând doar că a fost ameninţat cu retragerea permisului de conducere. Dacă legitima apărare sau violenţa (şantajul) ar putea fi considerate cauze de exonerare sau de atenuare a răspunderii, trebuie dovedită lipsa de proporţionalitate între răul la care se expunea recurentul dacă nu se conforma solicitării şi răul provocat prin conformarea la solicitare. ”Or, apare ca fiind disproporţionată apărarea interesului personal al recurentului de a nu i se retrage permisul de conducere în raport de scopul represiv al punerii la dispoziţie al acelei încăperi şi astfel, nu poate fi reţinută neîndeplinirea condiţiei ca punerea la dispoziţie a spaţiului să fi fost făcută în mod voluntar.”

(Decizia nr. 3 din data de 15 ianuarie 2018 pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect constatarea calităţii pârâtului de colaborator al fostei Securităţi)