Month: July 2018

  • CCR a admis sesizarea cu privire la modificările Legii privind executarea pedepselor

    Curtea Constituţională a României (CCR) a admis sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. Pe 8 iunie, Instanţa Supremă a decis să sesizeze Curtea în legătură cu aspecte de neconstituţionalitate în cazul actului normativ pentru modificarea şi completarea Legii 254/2013…

  • Plafonul până la care poate fi dispusă darea în plată este neconstituţional?

    Darea în plată a fost o lege cu “cântec”, multe dispoziţii au fost criticate iar unele au constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate. Art. 4 din Legea nr. 77/2016 prevede că pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în…

  • Raport ANAF privind amenzile încasate anul trecut!

    “La nivelul anului 2017, pe rolul instanţelor de judecată s-au aflat 6.658 litigii, dintre care 2.526 litigii au avut ca obiect plângeri contravenţionale. ANAF a câştigat 81,07% din aceste cauze, durata unui litigiu este în medie de 12-17 luni”, se spune în răspunsul ANAF. Anul trecut, inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au identificat abateri pentru…

  • Adoptarea legii offshore a fost din nou amânată!

    Comisiile de industrii, administraţie şi de buget ale Camerei Deputaţilor au dezbătut proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore. Decizia a fost amânată, marţi în Camera Deputaţilor.

  • În cadrul şedinţei Comisiei parlamentare pentru Legile justiţiei au existat discuţii în contradictoriu

    Şedinţa Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, care are loc pentru a da un nou raport la proiectul Codului penal, care trebuie să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a fost contestată de reprezentanţii Opoziţiei, pe motiv că aceasta nu a fost convocată în mod regulamentar. Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei a precizat că Biroul…

  • Stimulentele de inserţie plătite în luna mai 2018 au totalizat 57,075 milioane de lei

    Stimulentele de inserţie pentru creşterea copilului plătite în luna mai 2018 au totalizat 57,075 milioane de lei, suma medie acordată fiind de 624,38 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În luna mai, erau 91.411 beneficiari ai stimulentului de inserţie pentru creşterea copilului, cei mai mulţi fiind în…

  • Guvernul vrea să completeze lista bugetarilor din Sănătate şi Asistenţă Socială care primesc sporuri

    Guvernul vrea să completeze lista bugetarilor din Sănătate şi Asistenţă Socială care primesc sporuri. De exemplu, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicale organizate în creşe va primi spor de la 12% la 15% din salariul de bază, pentru muncă în condiţii deosebite, cum ar fi stres sau risc, potrivit unui proiect…

  • Opinia Ministerului Public cu privire la impactul modificărilor legislative ale Codului penal

    Ministerul Public a anunțat că a fost finalizată o analiză privind impactul modificărilor legislative ale Codului penal care vizează infracțiunile de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu,  din perspectiva încălcării obligației statului de a asigura, prin politica sa penală, o protecție efectivă a cetățeanului în fața faptelor de natură ilicită care îi aduc atingere…

  • Studenții din România vor putea procura titluri de călătorie cu metroul reduse cu 50%

    Studenții din România vor putea procura titluri de călătorie cu metroul reduse cu 50%, potrivit unui comunicat. Astfel, studenții vor putea beneficia de o reducere de 50% în cazul cartelelor de două, respectiv zece călătorii, indiferent de instituția de învățământ superior din România în care studiază. Aceștia vor putea cumpăra următoarele titluri de călătorie: –…

  • Guvernul a aprobat programul „Investeşte în tine”

    Guvernul a aprobat programul „Investeşte în tine”, prin care tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei. Ei trebuie să fie în sistemul de învăţământ sau…