Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) primește anual în jur de 1.000 de cereri pentru înregistrarea unor patente de invenție. Numărul este de 20 de ori mai mic față de cererile înregistrate înainte de 1989.
Companiile care activează în România şi persoanele fizice prezente în domeniul inovaţiei trimit, anual, în jur de 1.000 de cereri de brevetare a unor invenţii către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), iat Oficiul emite în jur de 20-30 de brevete pe an. În acelaşi timp, în jur de 4.000 de astfel de cereri sunt formulate anual către organismele europene sau internaţionale care se ocupă cu brevetarea invenţiilor. După intrarea României în Uniunea Europeană, în 2007, şi chiar puţin mai devreme de acest termen, în condiţiile în care sectorul de activitate al OSIM a fost unul dintre primele capitole negociate, trendul s-a mutat către înregistrarea invenţiilor direct la organismele internaţionale, mai ales că cea mai mare parte a economiei este controlată de companii multinaţionale.