Cabinetul de la Berlin a aprobat un plan prezentat de ministrul Muncii prin care se oferă persoanelor aflate în şomaj de mai mulţi ani locuri de muncă subvenţionate timp de maximum cinci ani.
Ministerul Muncii din Germania a calculat că fiecare loc de muncă subvenţionat va costa 24.000 de euro pe an. Angajatorii vor primi subvenţii echivalente cu salariul minim din Germania (1.498 euro pe lună) timp de doi ani, după care subvenţia va fi redusă cu câte 10 puncte procentuale în fiecare din următorii trei ani.
Pentru acest program sunt eligibili cei care au primit ajutoare sociale timp de cel puţin şapte ani şi au o vârstă de minimum 25 de ani.
Obiectivul proiectului este să ajute oamenii să revină la o viaţă activă normală. Cei care vor fi incluşi în acest proiect vor beneficia de consiliere, în paralel cu locul de muncă, precum şi de educaţie şi pregătire la locul de muncă.