Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii – SA, precum şi pentru modificarea unor acte normative.
În sesizarea făcută, şeful statului susţine că legea încalcă mai multe articole din Constituţie.
“Legea criticată este neclară şi sub aspectul lipsei oricăror menţiuni referitoare la monitorizarea FSDI de către orice altă autoritate, inclusiv de către Eurostat pe perioada existenţei acestuia. De asemenea, în conturarea regimului juridic al FSDI nu se regăsesc trimiteri referitoare la normele europene incidente şi obligatorii pentru desfăşurarea activităţii unui astfel de fond”, se arată în textul sesizării depusă de şeful statului.