Data de 1 iulie 2018 este prevăzută ca termen de intrare în vigoare a unor măsuri, legi, ordonanţe şi normative care vor schimba viaţa românilor şi a unor companii.
Din 1 iulie creşte producţia mondială de ţiţei (măsură anunţată recent de OPEC – organizaţia ţărilor exportatoare de petrol), care ar trebui să aibă ca efect temperarea scumpirii petrolului:
- Producţia zilnică de petrol ar putea fi suplimentată cu un milion de barili începând cu 1 iulie, este anunţul Federaţiei Ruse în urma întâlnirii de la Viena cu statele membre ale OPEC. „Am ajuns la concluzia, şi aş vrea să precizez că a fost o decizie comună, că un milion de barili de petrol ar trebui să fie suficient pentru a relaxa piaţa”, a declarat minstrul energiei rus, Alexander Novak, citat de CNBC. Pe de altă parte, OPEC – din care Rusia nu face parte – a evitat să dea o cifră exactă a creşterii producţiei de petrol. În comunicatul de presă postat pe site-ul organizaţiei se precizează doar că statele vor încerca să adere la „nivelul general de conformitate, ajustat în mod voluntar la 100%” – de la 152%, la cât ajunsese în luna mai.
Cât priveşte Legea Cashback (posibilitatea de a primi bani cash, cu cardul în POS, de la tejgheaua comercianţilor), aflată în vigoare încă de la sfârşitul anului trecut, aceasta ar trebui să intre în aplicare efectivă de la 1 iulie 2018, dar nici autorităţile, nici organizaţiile (comerciale, bancare sau de plăţi) implicate în noul sistem nu au statuat, până în prezent, modalităţile concrete de transpunere. Comercianţii ar trebui să-şi afişeze la vedere disponibilitatea de a oferi bani cash pe care îi extrag de pe cardul solicitantului, iar plafonul cifrei de afaceri pentru aceştia a fost ridicat recent de la 10.000 la 50.000 de euro.