Month: June 2018

  • Proiectul privind modificarea Legii taximetriei a fost retras

    Guvernul a retras din procedura de consultare publică proiectul privind modificarea Legii taximetriei. Acesta prevedea că doar dispeceratele pot avea aplicaţii pentru comenzi. În plus, cei care fac transport de persoane fără licenţă puteau fi amendaţi la prima abatere, fără a mai fi nevoie să fie prinşi „în mod repetat”, cum este în actuala lege. E…

  • Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea transportatorilor

    Guvernul a aprobat, printr-un memorandum, instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea transportatorilor, în vederea restituirii către aceştia a diferenţei de acciză ca urmare a majorării preţului la motorină. Memorandumul a fost luat în discuţie la propunerea Ministerului Finanţelor. “Se referă acest memorandum la instituirea unei scheme de ajutor de stat care prevede…

  • Modificarea Legii privind finanțarea activității partidelor politice este neconstituțională

    Plenul Curții Constituționale s-a pronunțat, în cadrul controlului anterior promulgării, asupra obiecției de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, obiecție formulată de un număr de 80 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal și Grupului parlamentar al Uniunii Salvați România.…

  • ICCJ. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă!

    Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că în cazul în care recurentul decedează pe parcursul soluționării recursului, iar față de obiectul acțiunii (obligarea pârâților la reînscrierea în tabloul avocaților definitivi în vederea continuării exercitării profesiei de avocat) nu se impune introducerea în cauză a moștenitorilor, soluția este de admitere a excepției lipsei capacității de folosință…

  • Legislaţia privind aviaţia civilă va suferi modificări!

    Pe 13 decembrie 2017 (Prin Legea nr. 252, publicată în Monitorul Oficial nr. 1013 din 21 decembrie 2017)  a fost adoptată Legea pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile („Convenţia”) şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor…

  • Promovarea antisemitismului va fi infracţiune sancţionată cu închisoarea

    Manifestările fizice sau verbale, motivate de ură împotriva evreilor, constituirea sau aderarea la organizaţii cu caracter antisemit, precum şi promovarea antisemitismului prin diverse materiale ori simboluri vor fi considerate infracţiuni şi vor fi pedepsite cu închisoarea, potrivit unui proiect de lege care tocmai a primit votul final din partea deputaţilor. Propunerea legislativă privind unele măsuri…

  • Propunere CSM. Eliminarea procedurii de cameră preliminară

    Comisia “Legislaţie şi cooperare interinstituţională” din Consiliul Superior al Magistraturii a recomandat, după consultarea cu instanţele şi parchetele din ţară, mai multe propuneri la proiectul de lege privind modificarea şi completarea Codurilor penale, printre care s-au numărat şi eliminarea camerei preliminare, dreptul la informare a opiniei publice în timpul urmăririi penale, dar şi ca partea…

  • Ce prevede proiectul privind interzicerea comercializării băuturilor energizante către minori?

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative se doreşte interzicerea băuturilor energizante. Un proiect de lege se află pe masa legislativului în acest moment iar la baza acestuia se află studii privind consecinţele consumului de băuturi energizante. Băuturile energizante sunt băuturi non-alcoolice care conțin cafeina, vitamine din complexul B și alte ingrediente ca taurina, D-glucurono-g-lactonă (glucuronolactonat), ginseng și…

  • Legea falimentului personal a fost aplicată pentru prima dată!

    Legea privind falimentul persoanelor fizice a fost pentru prima dată aplicată în România. Un bărbat a obținut statutul de insolvent și i s-a stabilit un lichidator care să coordoneze aplicarea unui plan de restructurare a datoriilor. Decizia judecătoriei a fost luată la cererea debitorului care, pe lângă bănci şi firme de recuperare creanţe, are 93 de creditori,…

  • CCR va discuta în luna iulie modificările aduse Codului de procedură penală

    Curtea Constituţională a României discută în 18 iulie sesizarea Instanţei supreme în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, au precizat oficiali ai CCR. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010…