Plenul Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare. S-au înregistrat 203 de voturi ‘pentru’, două voturi ‘împotrivă’ şi 71 de abţineri.
Conform proiectului de lege, se introduc măsuri de responsabilizare pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare; măsuri privind vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale, conform legislaţiei în vigoare; măsuri privind transferul alimentelor prin donare, pentru consumul uman, dar aflate aproape de expirarea datei durabilităţii minimale, către operatorii receptori, care desfăşoară activităţi înregistrate/autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, cu asumarea responsabilităţii privind îndeplinirea prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor.
Produsele pot face obiectul transferului oricând în ultimele 10 zile de valabilitate până la atingerea datei durabilităţii minimale. Fac excepţie produsele alimentare perisabile care vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.