România va construi două penitenciare noi printr-un credit contractat de la Banca Europeană


România va construi două penitenciare noi printr-un credit contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a declarat ministrul Justiţiei.

“Guvernul are un memorandum prin care a aprobat anul trecut foaia de parcurs pentru îndeplinirea cerinţelor hotărârii pilot CEDO referitoare la condiţiile de detenţie. Acolo unul dintre capitole se referă la condiţiile din penitenciare. Avem măsuri de natură legislativă, avem măsuri de natură instituţională, de penitenciare. Avem în vedere modernizarea acelor celule, spaţii care nu au condiţii corespunzătoare. Din păcate, mai sunt şi de acestea. Avem în vedere şi extinderea stabilimentelor penitenciarelor existente, prin construcţia unor pavilioane noi, cum se va derula în scurt timp şi aici la Botoşani. Avem în vedere şi construcţia a două penitenciare noi. Unul este la Berceni în Prahova, depăşind deja studiile de fezabilitate, şi altul în localitatea Unguriu în judeţul Buzău”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, împrumutul oferit de BERD va permite realizarea într-un termen scurt a investiţiilor, în condiţiile în care bugetul de stat nu poate asigura aceste fonduri.