Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere privind modificările aduse legislației penale de către forul legislativ, își exprimă îngrijorarea în legătură cu modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală, fără a fi luate în considerare observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale.
Având în vedere cele expuse anterior, la nivelul Ministerului Public este în curs de realizare o analiză a tuturor aspectelor de neconstituționalitate privind modificările aduse legislației penale, care va fi înaintată subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale.