Președintele României, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
“În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea:
CERERE DE REEXAMINARE
asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.
Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară vizează intervenții legislative de substanță ale unuia dintre cele mai importante acte normative ce reglementează activitatea autorității judecătorești. Prin conținutul lor normativ, unele dintre aceste dispoziții sunt neclare, lipsite de coerență și previzibilitate, putând afecta exigențele constituționale și standardele europene și internaționale în materie de independență și bună funcționare a sistemului judiciar, motiv pentru care se impune reexaminarea acestora de către Parlament.
1. Art. I pct. 3 din legea transmisă la promulgare introduce un nou alineat, alin. (3) la articolul 7 din Legea nr. 304/2004, cu următorul cuprins: „(3) Configurația sălii de judecată trebuie să reflecte principiul egalității de arme în ceea ce privește așezarea judecătorului, procurorilor și avocaților.”
În primul rând, dispoziția nou introdusă este una neclară și lipsită de previzibilitate, contrar cerințelor constituționale de calitate a legii. Din formularea textului, nu este clar în ce măsură poziția fizică a părților în sala de judecată afectează principiul egalității de arme, iar prin formularea generală, nu se deduce cu exactitate care este conținutul sintagmei „configurația sălii de judecată” și ce presupune o reconfigurare a sălilor de judecată folosite în prezent de instanțele din România astfel încât acestea să respecte principiul egalității de arme.”