ICCJ. Instanţa competentă să soluţioneze cererile referitoare la minorul care nu locuieşte cu părintele


Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că cererile referitoare la legăturile personale cu minorul ale părintelui la care copilul nu locuiește în mod statornic se soluţionează de instanța de tutelă competentă potrivit legii. Așadar, competența teritorială de soluționare ale unor astfel de cereri aparține, conform art. 114 alin. 1 C. proc. civ., instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, și nu instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul pârâtului, astfel cum prevede regula generală din art. 107 C. proc. civ..

Decizia nr. 665 din data de 23 februarie 2018 pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect conflcit negativ de competență.

 

,