Proiectul de Lege referitor la reglementarea operațiunilor petroliere din perimetrele offshore, act așteptat de principalii investitori în demararea etapei de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagră, va fi discutat mâine în Comisia de Industrii și Servicii, având mari șanse să fie adoptată în plenul Camerei Deputaților în această sesiune parlamentară, a declarat președintele Comisiei de Industrii.
Chiar dacă nu facem modificări fundamentale, trebuie să cădem cu toţii de acord asupra lor”, a spus preşedintele Comisiei de Industrii.
Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 33/2018), este trecut pe ordinea de zi a proiectelor legislative care vor fi dezbătute de Camera Deputaţilor în datele de 11 şi 13 iune. Pentru a fi votat, are nevoie de avizul final al Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor.