În Franţa, accesul cu telefoane mobile în şcoli a fost interzis


Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a adoptat un proiect de lege care prevede interzicerea accesului elevilor cu telefoane mobile în şcolile primare şi generale.

Directorii instituţiilor şcolare vor dispune modalităţile de aplicare a noii legi, valabilă pentru cei aproximativ 8,5 milioane de elevi din şcoli primare şi generale.

Codul şcolar din Franţa interzice din iulie 2010 folosirea telefoanelor mobile în orice activitate şcolară şi în locuri prevăzute prin regulament intern. Însă Jean-Michel Blanquer, ministrul francez al Educaţiei, a cerut o bază juridică mai solidă.