Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, reglementările care vor permite lansarea emisiunii de titluri de stat ‘Centenar’ pentru populaţie cu dobândă de peste 25% pe cinci ani, vânzarea lor urmând să înceapă, cel mai probabil, săptămâna viitoare, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.
‘La propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Guvernul a aprobat noi reglementări care vor permite lansarea unei emisiunii cu titluri de stat ‘Centenar’ pentru populaţie cu dobândă de peste 25% pe cinci ani, asta înseamnă o dobândă de peste 4% pe an, un instrument atractiv dedicat populaţiei, destinat încurajării, economisirii şi diversificării bazei de investitori în titlurile de stat. În mod concret, titlurile de stat vor putea fi vândute distribuite şi prin Poşta Română, potrivit acestei hotărâri de guvern adoptată astăzi, dar şi prin Trezorerie şi alţi parteneri, cum ar fi băncile sau societăţile financiare de brokeraj sau asigurări’, a declarat purtătorul de cuvânt.