Comisia Europeană a decis să trimită României şi altor patru state membre – Cipru, Grecia, Irlanda şi Luxemburg – avize motivate pentru faptul că nu au comunicat transpunerea noilor măsuri privind schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale ale statelor membre la informaţii privind combaterea spălării banilor.
Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat, iar în absenţa unui răspuns satisfăcător în termen de două luni CE poate trimite aceste state membre în faţa Curţii de Justiţie a UE.
De asemenea, Comisia a salutat transpunerea aceloraşi măsuri de Bulgaria şi a decis să închidă procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în cazul acestei ţări.
Potrivit unui comunicat al CE, statele membre trebuiau să transpună măsurile Directivei UE 2016/2258 a Consiliului până la data de 31 decembrie 2017. Noile norme sunt concepute astfel încât să ofere autorităţilor fiscale mult doritul acces la informaţiile privind combaterea spălării banilor şi să le permită să reacţioneze rapid şi eficient în cazurile de evaziune fiscală.
Prin pachetul sau lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, Comisia Europeană urmăreşte acţionarea în justiţie a statelor membre care nu şi-au îndeplinit obligaţiile ce le revin în temeiul legislaţiei UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare şi domenii de politici ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislaţiei UE în beneficiul cetăţenilor şi al întreprinderilor.