-
Ordonanţa referitoare la modalitatea de gestionare a deşeurilor ar putea fi aprobată în perioada următoare
Ordonanţa pentru modificarea Legii privind regimul deşeurilor şi a Legii referitoare la modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje ar putea fi aprobată în următoarele două săptămâni, a declarat vicepremierul şi ministru al Mediului.
-
Până la sfârşitul anului va fi elaborat proiectul de lege pentru supravegherea electronică la domiciliu a deţinuţilor
Ministrul Justiţiei a declarat că până la sfârşitul acestui an, va fi elaborat proiectul de lege pentru supravegherea electronică la domiciliu a deţinuţilor. „Noi, acum, lucrăm la un proiect de lege prin care să oferim posibilitatea de a nu-i mai ţine pe deţinuţi, neapărat, în penitenciare, ci să le facilităm executarea pedepsei prin supraveghere electronică.…
-
Se are în vedere elaborarea unei legi pentru combaterea fenomenului ştirilor false
Ministerul Comunicațiilor are în discuție elaborarea unei legi prin care să poată fi combătut fenomenul știrilor false. Discuțiile autorităților au în vedere în mod particular platformele de socializare, care sunt folosite cu predilecție în acest scop, arată un document oficial al ministerului. Un document oficial relevă că autoritățile de resort sunt la curent cu ”predispoziția…
-
Trei propuneri legislative de modificare a Legilor Justiţiei au fost adoptate tacit
Trei propuneri legislative de modificare a legilor Justiţiei au depăşit termenul de dezbatere, fiind considerate adoptate tacit de Camera Deputaţilor. Din punct de vedere procedural, adoptarea tacită a acestor proiecte urmează să fie citită în plenul Camerei Deputaţilor pentru a fi trimise la Senat, care este for decizional. Termenul limită de dezbatere pentru aceste trei…
-
Legea de modificare a Legii privind organizarea referendumului, in atenţia CCR
Referendumul se organizează conform Legii nr. 3/2000 iar potrivit ultimelor noutăţi legislative această lege a suferit unele modificări care au atras obiecţii fiind invocată o excepţie de neconstituţionalitate chiar de Preşedintele României. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se expune modalitatea de derulare a procedurii legislative la Senat şi la Camera Deputaţilor şi, în acest context,…
-
Ministerul Finanţelor s-a împrumatat din nou de la bănci!
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, 508,34 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark pe 41 de luni, la un randament mediu de 4,16% pe an, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, însă…
-
Bazele sportive pentru competiţiile şcolare vor fi puse la dispoziţie gratuit!
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 6 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000. Legea prevede că “pentru organizarea şi desfăşurarea fazelor zonale/regionale şi naţionale ale competiţiilor sportive şcolare, Ministerul Tineretului şi Sportului pune la dispoziţie organizatorilor, gratuit, bazele şi instalaţiile sportive din domeniul public şi privat al…
-
Noțiunea de ”pericol” în accepțiunea Codului de procedură fiscală
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, potrivit Codului de procedură fiscală, că măsurile asiguratorii se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului. ”Pericolul” la care se referă art. 213 alin. 2 C. proc. fisc. („se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și…
-
S-a dat startul la Programul “Litoralul pentru toţi”
Programul ”Litoralul pentru toți”, cu tarife între 159 și 605 de lei pe săptămână a început în data de 14 mai și se va încheia în 14 iunie 2018. ”Este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt…
-
Ce presupune Programul pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari?
Având în vedere situaţia identificată la nivelul sistemului educaţional preuniversitar de creştere rapidă şi alarmantă a numărului de elevi aflaţi în situaţie de eşec şcolar şi a numărului elevilor care abandonează şcoala, situaţii direct corelate cu condiţiile climaterice şi de mediu defavorabile – dat fiind numărul mare de preşcolari şi de elevi care de la…