Curtea Constituţională a României discută pe 19 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra modificării Legii privind organizarea referendumului.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis pe 18 mai Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.
„Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (…), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 – art. 152 şi art. 156 din Constituţie”, se arată în sesizarea şefului statului.