Proiectul de lege care modifică funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză, dublându-i funcţiile şi atribuţiile astfel încât să urmărească respectarea „la virgulă” a programului de guvernare prin Consiliul de Programare Economică, a fost adoptat de Senat, cu indemnizaţii mărite substanţial, dar şi cu riscul să fie neconstituţional.
Conform programului de guvernare, investiţiile vor fi prioritare în perioada 2018-2020, iar Guvernul vrea să le realizeze prin două modalităţi: fie parteneriat public privat, fie ajutoare de stat acordate de Guvern, în domenii precum turismul, cinematografia, construcţiile, industria agroalimentară, agricultura.