Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, potrivit Codului de procedură fiscală, că măsurile asiguratorii se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului. ”Pericolul” la care se referă art. 213 alin. 2 C. proc. fisc. („se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepționale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”) trebuie să fie concret și obiectiv, pentru a fi justificată o astfel de măsură. În speță, nu sunt îndeplinite prevederile legale menționate, respectiv nu s-a făcut dovada că societatea intimată se sustrage de la plata obligațiilor fiscale.

Cele de mai sus le regăsim în Decizia nr. 1937 din data de 25 mai 2017 pronunțată de Secția de contecios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect anulare decizie de instituire a măsurilor asigurătorii.