Angajaţii din sistemul sanitar vor primi sume compensatorii


Toţi angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări ale veniturilor comparativ cu luna februarie vor primi sume compensatorii, iar în lege va fi introdus un filtru pentru a nu mai putea fi alocate sporuri pe criterii subiective, a declarat ministrul Muncii,

‘Cred că o modificare foarte importantă, dacă nu cea mai importantă, este aceea că se acordă sume compensatorii pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete faţă de februarie 2018. Suma compensatorie urmează să acopere integral această diferenţă, deci nu mai putem vorbi în acest moment despre vreo scădere de venituri în sistemul sanitar. În fapt, azi am hotărât să introducem un nou filtru în lege astfel încât să nu mai rămână la arbitrarul managerilor de spitale şi autorităţilor locale să aloce sporuri pe criterii subiective, în unele cazuri încălcându-se foarte grav, atât legea, cât şi Hotărârea de Guvern privind regulamentul de sporuri. Nu a fost în intenţia legiuitorului ca veniturile să scadă în sistemul de sănătate şi ne asigurăm că prin aceste modificări pe care le facem nu mai este posibil să se întâmple acest lucru’, a afirmat ministrul Muncii.

Aceasta a precizat că, în urma discuţiilor, s-a constatat că aproape 7.000 de persoane au avut diminuări de venituri şi a subliniat că modificările ce vor fi făcute pe Legea salarizării vor viza strict modul de acordare a sporurilor.